Fii Sanatos

Ce simplu este sa fii sanatos!

Mahmureala – 7 remedii naturiste să-ți revii după o beție! ;)

| 0 comments

Mahmureala vine în urma unui consum mai mare de alcool. Simptomele sunt cauzate de existența unor condiții precum:

– deshidratarea, căci alcoolul elimină apa din țesuturi;
– un nivel scăzut al zahărului din sânge, deoarece crește secreția de insulină;
– aciditatea din stomac este ridicată, ceea ce cauzează probleme digestive.

Fiecare dintre acestea cauzează multe simptome pe care le resimți la mahmureală, dar combinate multiplică numărul simptomelor și severitatea lor.

Mahmureala – 7 remedii naturiste să-ți revii după o beție

Bananele
Poate nu te gândești la ele ca fiind salvatoare, dar îți vor face bine.
Mănâncă 2-3 banane pe zi și te vei simți mult mai bine. Sunt de ajutor și stomacului care a avut de suferit.
Acestea sunt bogate în potasiu, unul dintre cei mai importanți electroliți din organsim.
Atunci când bei alcool, din organism este eliminat mult potasiu, iar bananele refac echilibrul.

Suc de roșii
Sucul de roșii fără restul ingredientelor din Bloody Mary este pe lista remediilor pentru mahmureală.
Îl poți consuma ca atare sau poți servi o supă de roșii. Bea 2-3 pahare de suc de roșii pe zi, la fel și supă.
Și roșiile sunt bogate în potasiu, dar au și multe alte minerale esențiale și enzime care ajută la metabolizarea alcoolului și îl elimină din corp.

Mic dejun cu ouă
Pe lista remediilor anti-mahmureală sunt și ouăle. Le poți prepara cu dorești, servește alături și pâine prăjită.
Ouăle te ajută să scapi și de greața de dimineață.
Ele conțin cisteină care ajută la descompunerea toxinelor din alcool, iar pâinea prăjită este ca un filtru pentru toxine.
Pâinea prăjită ajută și la absorbția excesului de acid din stomac.

Apa
Unul dintre cele mai la îndemână remedii pe care le poți folosi la mahmureală este apa, cât mai multă apă.
Bea 2 pahare de apă imediat ce te-ai trezit. Bea apă și peste zi, cât poți.
Fă un duș cald sau o baie. Gândește-te că la fiecare pahar de apă băut elimini din corp unul de alcool. Îți mai amintești cât alcool ai băut?
Apa ajută la hidratarea organismului. Deshidratarea este responsabilă pentru durerile de cap de a doua zi, dar și de alte simptome pe care le urăști.

Ceaiul Negru
Este un remediu pe care ar trebui să îl iei în considerare. Fă-ți un ceai negru, adaugă puțină miere și lămâie.
Sunt indicate 2-3 căni de ceai negru, la mahmureală.
Taninii din ceaiul negru ajută la eliminarea toxinelor din alcool și din corp, dar contribuie și la ameliorarea celorlalte simptome.

Supa de pui
Supa de pui este un remediu contra mahmurelii, și nu numai. Consumă mai multe porții de supă de pui pe zi pentru ca organismul să-ți revină și pentru a-și căpăta echilibrul.
Supa este bună în caz de deshidratare, îmbunătățește nivelul electroliților, aduce nutrienți, calmează stomacul.
Așadar, nu ezita dacă ai în față un bol cu supă de pui caldă a cărei aromă te cucerește.

Mierea
Este dulce și bine îți face dacă ai petrecut mai mult cu o seară înainte. Consumă 1 lingură de miere la fiecare oră din zi.
Adaugă miere în locul zahărului dacă bei vreun ceai.
Și mierea este bogată în potasiu care reglează nivelul de zahăr din sânge și mai conține enzime ce ajută la metabolizarea alcoolului.
SURSA

x
Dati-ne un "Like"