Fii Sanatos

Ce simplu este sa fii sanatos!

Cum scapi de mâncatul excesiv – este mult mai simplu decât crezi

| 0 comments

Un expert culinar din Olanda s-a gândit la o soluţie pentru a-i ajuta pe oameni să mănânce mai puţin şi să slăbească fără a întâmpina dificultăţi, informează CSID. Acesta a ajuns la o soluţie şi chiar a găsit-o: a inventat nişte obiecte inedite care imită anumite mâncăruri, cum ar fi pastele sau delicioasa îngheţată.

Plasat în mijlocul farfuriei, un astfel de obiect oferă creierului informaţia că mâncarea e îndestulătorare şi, astfel, vei mânca mai puţin, dar te vei sătura.

Obiectele denumite Volumes au fost create de Marije Vogelzand, un expert culinar, pentru a-i ajuta pe oameni să mănânce mai puţin.

„Farfuriile mari pe care aşezăm mâncarea ne păcălesc creierul că trebuie să mâncăm mai mult. Dacă farfuria nu este în întregime umplută cu mâncare, atunci creierul nostru va percepe că nu îi dăm suficientă hrană”, spune ea.

Mulţi dintre noi ne bazăm pe volum, de unde şi denumirea obiectelor ingenioase. Doar atunci când vedem multă mâncare vom percepe senzaţia de saţietate. Aceste dispozitive din silicon, în diverse forme şi culori, îţi vor îndrepta atenţia către aspectul preparatului din farfurie şi, astfel, creierul primeşte semnalul că ai mâncat suficient.

Sursa