Fii Sanatos

Ce simplu este sa fii sanatos!

Medici chemaţi să consulte un cadavru pregătit de înmormântare, în Vaslui: Rudele: “I-am pus oglinda în faţă şi s-a aburit”

| 0 comments

Scene halucinante în localitatea vasluiană Vovrieşti! Familia unui bărbat de 84 de ani, decedat de două zile, a sunat la 112 în timp ce se pregătea de înmormântare şi a solicitat unui echipaj de ambulanţă să consulte mortul, pentru că… e viu şi mişcă.

Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă au crezut că este vorba de o glumă proastă, însă rudele decedatului au insistat sunând inclusiv la superiorii ambulanţierilor de la Bucureşti.

Familia susţine că, după ce bătrânul a fost adus acasă de la morga spitalului, a fost aşezat pe masă, iar fiicelor lui li s-a părut că acesta nu ar fi mort. Mai mult, una dintre fiice a susţinut că, la un moment dat, tatăl ar fi mişcat mişcat un deget şi, pentru a se convinge că aceste a mort, a luat o oglindă de afară, împreună cu surorile ei, şi au dus-o în încăperea în care se afla mortul, aşezând-o în dreptul feţei.

Oglinda s-a aburit, din cauza diferenţelor de temperatură, iar ele au crezut că bărbatul trăieşte, motiv pentru care au sunat la 112 de nenumărate ori, până când un echipaj al Ambulanţei s-a deplasat la faţa locului.

“Am fost solicitati în satul Vovriesti, comuna Băceşti, pentru că rudelor unui decedat li s-a părut că acesta trăieşte. Ne-au spus că după două zile de la deces, corpul bărbatului nu s-a schimbat deloc, nu e rigid. Ba mai mult, ne-au spus că, atunci când i-au pus oglinda în faţă, obiectul a aburit. Ne-am deplasat la fata locului. Mortul era asezat în sicriu. I s-a fãcut o electrocardiogramă, iar familia a văzut cã inima nu-i mai bătea”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, pentru Adevărul.